miercuri, aprilie 21, 2010

Pasca cu branza si pasca cu ciocolata



Aluatul de pasca e acelasi ca la cozonac, dar va recomand sa injumatatiti cantititatile, e mai mult decat suficient pentru doua pascute: una cu branza si una cu ciocolata. Cea cu branza am copt-o intr-o forma de tort detasabila cu diametrul de 24 cm, iar pasca cu ciocolata am facut-o mai mare, intr-o tava dreptunghiulara cu dimensiunile 30/20 cm.

Umplutura de branza

- 200 g de branza de vaci data prin sita (branza sa fie mai molcuta)
- 750 g smantana
- 2 linguri de faina
- 5 galbenusuri
- 3 albusuri
- 150 g zahar
- 2 plicuri de zahar vanilinat
- coaja de la o lamaie
- o mana plina de stafide (spalate si lasate la umflat in putina apa)
- 1/2 lingurita de sare

Mai avem nevoie si de un ou intreg pentru a unge aluatul (il vom folosi atat la pasca cu branza, cat si la cea cu ciocolata).

Mod de preparare. Frecam spuma galbenusurile cu zaharul + zaharul vanilinat + sarea. Adaugam cele doua linguri de faina, apoi branza, smantana, coaja de lamaie, albusurile batute spuma si stafidele.

Luam o forma de copt rotunda si o ungem cu ulei. Intindem cu sucitorul o foaie mai subtire de aluat, astfel incat aceasta sa imbrace fundul si peretii laterali, iar aluatul sa cada peste marginile formei. Taiem aluatul care trece de margini, apoi ungem aluatul cu ou batut, pe toata suprafata. Turnam compzitia in forma. Introducem tava in cuptorul preincalzit, unde o lasam sa se coaca timp de ~40 de minute.



Umplutura de ciocolata

- 3 linguri de unt
- 4 linguri de faina
- o cana de lapte + inca vreo cateva linguri de lapte
- 6 galbenusuri
- 6 linguri de cacao (cernuta)
- o cana de smantana
- 200 g de zahar
- 2 plicuri de zahar vanilinat

(folositi o cana de 250 ml)

Mod de preparare. Punem laptele intr-un vas cu zaharul vanilinat si il lasam pe foc pana se topeste zaharul. Intr-o craticioara topim untul si adaugam faina, amestecand bine cu lingura, dupa care il stingem cu o laptele vanilat. Cand s-a mai racorit, punem amestecul intr-un bol, apoi incorporam galbenusurile, unul cate unul, si cacaua inmuiata cu cele cateva linguri de lapte (cacaua si laptele se amesteca cu grija, ca sa nu se formeze cocoloase). Adaugam smantana si zaharul. Omogenizam bine si turnam compozitia intr-o tava tapetata cu aluat. Coacem pasca ~ 40 de minute, la foc moderat.



Cea mai ciocolatoasa pasca ever ;)

2 comentarii:

  1. am o intrebare.....in loc de aluat de cozonac ce as putea folosi ca si blat??pt ca eu cozonac nu fac anul asta ca la mine in casa nu se mananca. multumeasc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce retete grozave ai!!! O sa probez unele dintre ele!

    RăspundețiȘtergere